De ce se tem texanii că li se fură ţara

În decursul a mai puţin de două ore, cît am asistat la şedinţa de judecată din cadrul  Tribunalului pentru Imigraţie din Austin, capitala statului Texas, au fost audiaţi aproximativ zece acuzaţi, toţi imigranţi ilegali pe teritoriul SUA. Maria  este originară din El Salvador, a fost implicată într-un accident de maşină şi, drept urmare, reţinută de poliţie, iar acum solicită azil politic, dar cazul ei este complex, pentru că legea federală recunoaşte doar cererile de azil formulate în momentul arestării, şi nu ulterior. Juan este originar din Mexic şi a fost reţinut pentru trafic cu metamfetamină. Luis este originar din Columbia, căsătorit cu o cetăţeancă americană, pe care însă a abuzat-o fizic, iar aceasta a depus o plîngere la poliţie. Alături de ceilalţi deţinuţi, Maria, Juan şi Luis  nu sunt prezenţi fizic la tribunal pentru audieri – acestea se desfăşoară prin sistemul de videoconferinţă, acuzaţii aflîndu-se într-un centru de detenţie. Pentru a fi eliberaţi provizoriu din  detenţie – pînă la pronunţarea sentinţei finale – ei trebuie să plătească suma de 3000 dolari fiecare. Nici unul dintre ei nu îşi poate permite să plătească această sumă, în afară de X. soţia lui Luis, chiar cea care a depus plîngere împotriva lui, dar acum este disperată să îşi recupereze soţul arestat şi să îl aducă înapoi acasă.

 

În anul 2008, 378.582 de imigranţi, asemenea Mariei, lui Juan sau Luis,  au fost reţinuţi si închişi în centrele de detenţie din SUA, iar numărul celor deportaţi a fost de 358, 886 , cu 12% mai mult decît în 2007. Majoritatea deţinuţilor provin din Mexic (61%) şi El Salvador (10%).

 

« Să nu cumva să vă treacă prin cap să vă faceţi judecători la un tribunal de imigraţie », ne spune, mai în glumă, mai în serios, judecătoarea de la Tribunalul de Imigraţie din Austin. « Sunt cazuri imposibile, care te marchează pe viaţă, pentru că te joci cu vieţile oamenilor. Nu o să uit niciodată faţa unui salvadorian care îşi pierduse în războiul civil soţia şi copiii şi pe care a trebuit să îl trimit acasă, iar el, la aflarea sentinţei, mi-a spus ca pot sa îl mai deportez de 10 ori şi de fiecare dată are să se întoarcă, pentru că nu are ce face acolo, în El Salvador », mărturiseşte  Glenn McP., judecător şi el la Tribunalul de Imigraţie.

 

Ciocnirea civilizaţiilor

 

Majoritatea imigranţilor, atît legali, cît şi ilegali, provin din  ţări ale Americii Latine, preponderent din Mexic, influxul lor masiv producînd, printre altele, ceea ce Huntington numea o ciocnire a civilizaţiilor. Bariera lingvistică pare a fi, dincolo de mentalităţi sau valori, cel mai vizibil şi alarmant semn al întîlnirii celor două culturi. În statul Texas, aflat chiar pe graniţa cu Mexic, procentajul total al celor care vorbesc o altă limbă decît engleza se ridică la 31%. (Census Bureau report: Language Spoken at Home for the Population 5 Years and Over, April 2004). Într-adevăr, încă de la sosirea pe aeroportul din Austin, capitala statului Texas, ceea ce  iţi atrage atenţia sunt indicatoarele şi anunţurile bilingve – în engleză şi spaniolă. Pe marginea şoselelor, afişe uriaşe fac reclamă în limba spaniolă la bere, detergenţi şi alte produse de consum. Oricît de mult ar  hrăni acest lucru temerile unor americani despre perspectivele dominaţiei culturale a hispanicilor, pentru marile companii profitul şi vînzările sunt cele care au ultimul cuvînt, iar eficienţa transmiterii mesajului către potenţialul client prevalează în faţa consideraţiilor de ordin cultural-lingvistic. Această realitate l-a determinat pe Samuel Huntington să îşi înceapă un celebru articol apărut în 2004 în Foreign Policy cu următoarele afirmaţii: « Influxul constant de imigranţi hispanici risca să divizeze SUA în două popoare, două culturi şi două limbi. Spre deosebire de alţi imigranţi, mexicanii şi populaţia latino nu au fost asimilaţi de cultura dominantă a SUA, constituindu-şi propriile enclave politice şi lingvistice – de la Los Angeles pînă la Miami – şi respingînd valorile anglo-protestante care sunt fundamentul visului american ».

 

Teama de străini nu este un fenomen nou, ea manifestîndu-se de fiecare dată cînd un val de imigraţie se abătea asupra SUA – reacţii similare au fost provocate de imigranţii irlandezi şi germani în secolul al XIX-lea, apoi de cei polonezi, evrei şi italieni în secolul XX. « Diferenţa faţă de imigranţii irlandezi sau germani din secolele trecute este că aceştia traversaseră lumea pentru a fi parte a visului american. Nimeni nu dorea sa refacă aici vechea sa ţară, toţi îşi doreau o altă viaţă, mai bună, nu aceeaşi viaţă într-un loc diferit », susţine Lynn Woolley, moderator a unei emisiuni radiofonice din Texas, invocînd exemplul lui Charles Truxillo, profesor la Universitatea din  New Mexico, care afirma că « patria hispanică » trebuie reconstituită aici, în SUA, cu orice preţ şi pledează pentru crearea „Republicii de Nord”, un nou stat hispanic care s-ar întinde din Golful Mexic pînă la Pacific, incluzînd statele Texas, California, New Mexico, Arizona. Deşi  68% dintre americani cred că imigraţia va îmbogăţi cultura locală  cu idei şi obiceiuri noi, tot ei, americanii, consideră în proporţie de 95% cunoaşterea limbii naţionale ca fiind principalul criteriu al apartenenţei/admiterii la naţiunea americană (Transatlantic Trends : Immigration, 2008, GMF). Or, în acest context, nu este complet lipsită de legitimitate discuţia care pune în chestiune şansele de integrare a acelor imigranţi care nu vorbesc engleza deloc sau aproape deloc. Din cei 10 deţinuţi la audierea cărora am asistat la tribunalul din Austin, doar unul vorbea cu chiu, cu vai engleza, restul fiind ajutaţi de un translator.

 

Prea mulţi sau prea puţini?

 

Dar sunt imigranţii ilegali într-adevăr atît de indezirabili? La prima vedere, majoritatea texanilor (64% ) sunt de părere că SUA permite prea multor imigranţi să intre în ţară (Scripps Howard Texas, March 2002) şi 74%  sunt în favoarea introducerii de amenzi şi pedepse pentru angajatorii care utilizează forţă de muncă ilegală. În plus faţă de aceasta, costul anual al statului Texas cu imigranţii ilegali este de 4,7 miliarde USD, arată un raport al  Federaţiei pentru Reforma Imigraţiei Americane (FAIR). Această sumă include cheltuieli cu educaţia, sănătatea şi încarcerarea imigranţilor ilegali,  dar  partea leului revine educaţiei (4 miliarde).

 

Dar imigraţia nu are doar costuri, susţine  Rafael Anchia, politician Democrat, membru al  Camerei Reprezentanţilor din Texas, catalogat drept un viitor „Obama Hispanic” de cotidianul spaniol El Pais. Absenţa imigranţilor ilegali ar fi dus la  o pierdere netă pentru statul Texas de 17.7 miliarde USD, constată un studiu efectuat de Texas State Comptroller. “Soluţia corectă este legalizarea imigranţilor ilegali, pentru că avem nevoie de ei ”, susţine domnul Anchia în cadrul unei dezbateri organizate la Muzeul de Istorie din Austin in iulie anul acesta de către German Marshal Fund. “Nu vom face decît să încurajam alţi imigranţi ilegali să vină încoace şi în plus, traversarea ilegală a frontierei este o infracţiune, nu putem legaliza ceva care are la origine încălcarea unei legi!”, îl contrazice Rosemary Jenks, directoare a departamentului de Relaţii Guvernamentale, de la Numbers US. « Atunci cînd o lege e proastă, ea trebuie schimbată », vine replica triumfală lui Anchia, întimpinată cu aplauzele celor din sală, un grup de experţi şi cercetători internaţionali. Voci precum  cea a lui Rafael Anchia nu mai reprezintă o excepţie – Democraţii se află pe un trend ascendent în Texas, aşa cum arăta revista Economist într-unul din numerele recente: Democraţii deţin 74 de mandate, faţă de 76 cît au  Republicanii în Camera Reprezentanţilor din Texas şi şi-au asigurat o minoritate confortabilă în Senat – 12 din 31 de mandate. Motivele ascensiunii sunt multiple, dar cu siguranţă voturile imigranţilor hispanici au un cuvînt de spus – 63% dintre aceştia au votat cu Democraţii la alegerile prezidenţiale din 2008.

 

În pofida costurilor presupuse, imigranţii generează, incontestabil, o serie de avantaje: mai întîi de toate, reprezintă o masă de forţă de lucru ieftină, mai curînd complementară forţei de muncă locale, decît concurentă, prestînd acele tipuri de munci de care muncitorii locali s-ar feri. În realitate, impactul imigranţilor asupra salariilor nativilor americani este unul minor – de aproximativ 1%, fiind mai mult o teamă exacerbată de media şi de unii politicieni. Imigranţii, chiar şi cei ilegali, sunt plătitori de impozite:  taxe pe proprietate, de exemplu, atunci cînd închiriază un spaţiu locativ, sau TVA, atunci cînd fac cumpărături. Mai mult decît atît, în  loc de a fura locurile de muncă ale nativilor,  se pare că imigranţii contribuie la crearea de locuri de muncă – datele statistice arată că procentul de întreprinzători privaţi este mai ridicat printre imigranţi decît printre nativi. Aşa cum afirma un celebru economist de la Harvard, George J. Borjas, „econometria modernă nu poate detecta nici măcar un singur indicator al faptului că imigraţia ar avea un impact advers asupra cîştigurilor şi oportunităţilor de angajare a nativilor din SUA”.

Dar de cîţi imigranţi are nevoie America – şi mai ales, cîţi poate ea găzdui fără o schimbare radicală a echilibrului actual?

 

 

Invaziile barbare şi Cortina de tortilla

 

O proiecţie demografică estimează că în anul 2050 populaţia hispanică din Texas va fi majoritară (24.843.453 mexicani şi 4.033.714 hispanici, faţă de 13.111.053 albi non-hispanici, conform datelor FAIR). Pentru a opri asaltul vecinilor din sud, America încearcă să se baricadeze şi să se înconjoare de ziduri de protecţie, aidoma cetăţilor medievale – un  zid care separă graniţa dintre SUA şi vecinul său mai sărac, Mexic, se înalţă, cu intermitenţe, de-a lungul graniţei poroase, separînd în două oraşe, familii, trecînd cîteodată de-a dreptul prin curţile oamenilor (numeroase gospodării erau construite de-a dreptul pe graniţă, în condiţiile în care nu exista o linie de demarcaţie). Zidul, laolaltă cu măsurile de securizare a frontierei,  ridică  între cele două state ceea ce unii au supranumit o „Cortină de tortilla”.  Numărul ofiţerilor în cadrul Patrulelor de Frontieră a fost crescut de la 6.000, cîţi erau în 1996, la 18.000 în 2009.. Cu toate acestea, în anul 2008 numărul imigranţilor ilegali arestaţi în timp ce încercau să treacă frontiera  fost foarte scăzut – aproximativ 700 000 faţă de 1.6 milioane în 2000 (Departement of Homeland Security). Acest lucru ar putea să însemne fie că noile masuri de întărire a frontierei – enforcement – şi-au produs efectul scontat şi numărul imigranţilor a scăzut, prin simpla descurajare, fie că metodele folosite pentru a ajunge în America sunt altele, mult mai sofisticate şi mai greu de detectat. « De fiecare dată cînd închizi o poartă,  se inventează alta, mult mai complexă, pe care imigranţii o folosesc pentru a intra, aşa se întîmplă şi în Europa cu africanii. A încerca să opreşti migraţia ilegală e ca şi cum ai spune ploii să se oprească », declara Giuseppe B., analist în cadrul Comandamentului central al corpului de Carabinieri din Italia, aflat într-un schimb de experienţă în Texas. Ar putea să însemne şi faptul că nu există frontiere care să stea în faţa sărăciei şi a disperării.

 

Pro şi contra

 

Tocmai pentru că  fenomenul este de neoprit, în pofida tuturor măsurilor luate, cetăţenii din Texas, în special cei din zona de frontieră, unde criminalitatea datorată imigraţiei este crescută, au decis să îşi ia soarta în mîini. Într-un controversat program care urmăreşte securizarea frontierei, sheriff-ii oraşelor din Texas au instalat de-a lungul rîului Rio Grande camere de supraveghere pe care le-au conectat la internet. Mii de cetăţeni sunt, astfel, agenţi virtuali ai patrulelor de frontieră, fiind alertaţi de sistem atunci cînd cineva suspect apare în zona supravegheată şi anunţând, la rândul lor, autorităţile. La începutul acestui an, mai bine de 43.000 de persoane au fost conectate la site-ul Web . Alţii formează patrule de civili înarmaţi, pentru a controla mai eficient frontiera, ridicînd semne de întrebare unora care sunt de părere că statul şi forţele de ordine trebuie să deţină monopolul violenţei legitime.

 

 Concomitent, alţi cetăţeni ai statului Texas se lasă înduioşaţi de soarta imigranţilor ilegali, care parcurg  zeci de kilometri pe jos, prin deşertul arid, încercînd să treacă graniţa. În această încercare, frontiera dintre viaţă şi moarte este însă mai fragilă decît cea dintre Mexic şi vecinul său din nord – anual, sute de  imigranţi ilegali mor din cauza deshidratării şi a temperaturilor înalte, aventurîndu-se în căutarea unei vieţi mai bune. Numărul morţilor s-a ridicat la aproximativ 5000 în ultimii 13 ani, conform unui document produs de Comisia pentru Drepturile Omului din Mexic şi co-semnat de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile. Este motivul pentru care numeroase organizaţii civice, precum Texas Border  Coalition -  militează pentru eliminarea totală a zidului de pe frontieră americano-mexicană. Alte asociaţii se organizează pentru a transporta în deşert  bidoane cu apă pentru imigranţii ce riscă să moară de sete. Un proiect de lege a încercat să transforme asemenea gesturi în acţiuni ilegale, pe motiv că ar reprezenta acte de complicitate în traversarea ilegală a frontierei. 

 

Migraţia separă societatea texană – la fel ca pe cea americană – în două tabere, ambele cu argumente şi temeri la fel de solide. Dar clivajele sunt o constantă a societăţii umane; important este ca zidul care  desparte cele două tabere să fie mai permeabil decât zidul de pe frontiera sudică a SUA – şi mai ales să nu se lase cu victime.

Publicat in Dilema Veche, august 2009