Lunga cale către democraţie: Moldova la răscruce de drumuri

O fantomă bîntuie prin Moldova – fantoma anticomunismului. Dar comunismul este doar un pseudonim al tuturor bolilor de care suferă ţara – sărăcie, corupţie şi absenţa statului de drept. Partidul Comunist (PCRM), care în aceste zile este pe punctul de a deveni un partid de opoziţie, nu are nimic în comun cu ideologia comunistă clasică. Revista The Economist califica PCRM drept un partid de centru –dreapta, alţi analişti sau politicieni, printre care şi Dumirtu Diacov, fostul lider al Partidului Democrat, îl consideră  un partid social-democrat, de centru stînga. Elementele doctrinare intrinseci ideologiei comuniste lipsesc cu desăvîrşire PCRM, iar profilul ideologic al partidului se conturează în jurul unui  moldovenism feroce, cu tentă rusofilă, combinat cu o sensibilitate  suprasolicitată pentru dimensiunea socială, la care se adaugă cîteva ingrediente extrase direct dintr-o societate post-totalitară – intoleranţa faţă de minorităţile religioase şi sexuale, atitudinea patriarhală şi o doză  strategică de fervoare religioasă. Comunismul este o ameninţare doar în măsura în care în spatele acestei etichete se ascund anacronismul, nostalgiile dictatoriale şi dorinţa de a proteja interesele unor structuri de tip oligarhic. În rest, comunismul moldovenesc este el însuşi o fantomă fără carne şi oase, un ambalaj pompos în care se ascunde un conţinut  sinistru,  tipic spaţiului post-soviet  şi care este exact reversul democraţiei.

 

 

 

Democraţie electorală versus  democraţie de substanţă

 

Euforia eliberării de comunism din aceste zile este justificată, dar nu asigură cursul iremediabil democratic al ţării. Comunismul moldovenesc,  ca revers al democraţiei,  nu a murit şi s-ar putea nici măcar să nu fie pe cale de dispariţie. Evident, schimbarea de putere este importantă în sine şi reprezintă deja un indiciu al funcţionalităţii unei democraţii.  Dar democraţia electorală nu garantează o democraţie efectivă: După  obţinerea independenţei, în 1991, şi pînă la derapajul spre autoritarism, în 2000, Republica Moldova s-a situat în mod constant, alături de ţările Baltice,  printre fostele republici unionale cu cele mai democratice competiţii electorale. Cu toate acestea, societatea moldovenească a rămas profund ne-reformată, înregistrînd scoruri înalte la capitolul corupţie, libertate media, independenţă a justiţiei, etc. Indicele Democraţiei, elaborat de Economist Intelligence Unit cataloghează  Moldova drept o democraţie viciată – un regim  care se limitează la a îndeplini criteriile şi procedurale formale specifice regimurilor democratice. Aşa cum însăşi evoluţiile ultimelor evenimente de la Chişinău ne-o demonstrează, la capitolul  pluralism şi proces electoral Moldova deţine un scor destul de ridicat, la fel ca alte ţări din regiune încadrate în aceeaşi categorie – România, Bulgaria, Ucraina etc. În schimb, Moldova stă prost la capitolul funcţionalitate a guvernului, participare politică şi cultură politică. Cu alte cuvinte, democraţia funcţionează  satisfăcător în perioadele electorale, competiţia dintre actorii politici este reală, dar lipseşte exact substanţa care dă conţinut formelor democratice : angajamentul civic,  participarea politică  (diferită de participarea la vot) şi suportul  popular  pentru instituţiile şi valorile caracteristice democraţiei, etc.

 

 

Era mai bine pe vremea lui Stalin

 

Democraţia electorală a  înregistrat un succes răsunător la Chisinau, dar democraţia reală suferă în continuare la fel de mult  şi riscurile la adresa ei nu au dispărut. Chiar dacă PCRM va intra în opoziţie, partidul rămîne să reprezinte  45% dintre cetăţenii cu drept de vot care au participat la alegeri, iar acest fapt nu poate fi neglijat. Aceşti alegători  constituie un segment al societăţii caracterizat printr-o cultură politică  de tip patriarhal, care este incompatibilă cu democraţia şi cu participarea civică. Barometrul Opiniei Publice din iulie 2009 ne arată că  45% din respondenţi consideră protestele din luna aprilie anul curent ca fiind total nejustificate, în timp ce 27,9% cred că răspunsul autorităţilor a fost „corespunzător”, iar 23,5 % îl califică ca fiind « prea  blînd ». Cu alte cuvinte, cei mai bine de 200 de tineri arestaţi şi torturaţi au fost prea puţini, iar morţile altor cîţiva protestatari asasinaţi de politie au fost insuficiente! Nici măcar toţi cei care au votat cu opoziţia nu se pot lăuda, din păcate, cu o gîndire democratică.  « Era totuşi bine pe vremea lui Stalin, chiar  dacă ne ţinea sub papucul lui, măcar era ordine, nu se fura ca acum, la drumul mare  », îmi mărturiseşte un bătrîn pensionar, care, paradoxal, a votat cu unul din partidele de opoziţie (PDLM). Numai că mentalităţile se schimbă mai greu decît preferinţele electorale…

 

Nemulţumirile celor care jinduiesc după o mînă de fier sunt adeseori justificate, chiar dacă răspunsul e căutat în mod fals  în figura dictatorului tătucă în locul abstractelor mecanisme ale statului de drept. Un tînăr de 28 de ani, care locuieşte în Chişinău, îmi povestea cum într-o seară a fost reţinut de poliţie şi acuzat că a consumat alcool la volan. « Băusem doar o bere fără alcool, dar poliţistul insista să mă convingă că am încălcat legea şi voia să îmi reţină permisul de conducere». Dornic sa iasă din încurcătură, tînărul i-a oferit poliţistului 100 de lei moldoveneşti (echivalentul a 10 USD), însă poliţistul l-a refuzat vexat, explicîndu-i încă o dată că riscă să îşi piardă permisul de conducere, prin urmare în joc sunt sute de euro, nu 100 de lei prăpădiţi ! Enervat de lăcomia acestuia, tînărul a sunat o cunoştinţa de-a sa  cu funcţie de conducere în rîndurile poliţiei din Moldova, care i-a confirmat faptul că nu comisese nici o infracţiune consumînd bere fără alcool. Simpla pronunţare a numelui suspusului său ierarhic a fost suficientă pentru a-l transforma pe durul poliţist în cel mai umil dintre umili.  Întîmplarea nu este unică,  ba din contra – e foarte reprezentativă. În Moldova, poliţia se hrăneşte la drumul mare, la fel ca toţi cei ce îşi pot permite să abuzeze de puterea alocată. Amenzile legale le plătesc doar „fraierii”  – am întrebat un grup de tineri care dintre ei a plătit ultima dată amenda legală poliţiei rutiere şi toţi oferiseră şpagă pentru a scăpa. Indicele Percepţiei Corupţiei, elaborat de Transparency International, situează Moldova pe locul 109 din 179 de ţări, fiind mult mai coruptă decît Turcia, de exemplu, care se plasează pe locul 58 sau Georgia, aflată pe poziţia 67.  « Există un preţ, care este în general cunoscut de publicul larg sau interesat, pentru a scăpa în justiţie de pedeapsa pentru orice infracţiune comisă, inclusiv omucidere », îmi explică un angajat al Serviciului de Informaţii şi Securitate dintr-un mic centru raional situat în nordul republicii, care a dorit să rămînă, evident, sub anonimat.

 

 

Economia, călcîiul lui Ahile al democraţiei

 

În plus la această slăbiciune a democraţiei se adaugă dificila situaţie economică cu care se confruntă ţara. Se estimează că în luna septembrie statul moldovenesc va intra din nou în incapacitate de a plăti la timp salariile bugetarilor şi pensiile. « Suntem aproape de catastrofă. Ramurile care cît de cît s-au dezvoltat în ultimii ani, sunt acum în colaps », susţine Veceslav Ioniţă, expert IDIS Viitorul,  într-un interviu acordat hotnews.md.  În ultima mea vizită, de după alegeri, la Chişinău, unii pensionari se plîngeau deja că plata pensiei le-a fost întîrziată cu cîteva zile, fapt ieşit din comun pînă acum. « Aşa vă trebuie, daca nu aţi votat cu comuniştii », îi reproşa mînios un bătrîn altuia.  De fapt, acesta este riscul – în lipsa unui ajutor din partea FMI sau a Băncii Mondiale, economia moldovenească va intr-a într-o perioadă sumbră. Dar alături de ea, nici democraţia nu o va duce mai bine. Studiile în domeniul democratizării pun sub semnul întrebării corelaţia dintre nivelul de dezvoltare şi nivelul de democraţie : ipoteza conform căreia dezvoltarea economică creează premisele pentru apariţia democraţiei este contrazisă de evidenţe, existînd teoreticieni care susţin că, de fapt, sensul corelaţiei este exact invers, democraţia fiind cea care produce bunăstare. În acelaşi timp, însă, experienţa democraţiilor emergente arată că există o puternică conexiune între suportul pentru democraţie (nu nivelul de democratizare) şi tendinţele economice : Datele sondajului Latinobarometro din 2008 arata că începînd cu 2001, cînd ţările latino-americane ieşiseră dintr-o recesiune economică, şi pînă în 2008, suportul pentru democraţie a crescut constant în aproape întreaga regiune, cu unele excepţii. Confruntarea cu o criză economică ar putea accentua fenomenul pe care Larry Diamond îl numea « recesiune democratică” şi care a demarat  în statele din Sud-Estul Europei  începînd cu anul 2006, creînd un teren propice pentru înflorirea partidelor cu tendinţe autoritariste.

 

Însăşi rămînerea în opoziţie a PCRM  conţine premisele alimentării fobiilor democratice în Moldova, deşi paradoxal, aceasta este şi o pre-condiţie sine–qua non a succesului democraţiei moldoveneşti. Există numeroase argumente pentru care PCRM ar putea opta pentru această strategie. În cazul în care vor refuza orice colaborare şi vor opta pentru organizarea de alegeri repetate la începutul anului 2010, comuniştii vor trebui să gestioneze această situaţie economică dificilă – se estimează că deficitul bugetar pînă la finele anului va ajunge la jumătate de miliard de dolari. Restanţele la plata salariilor şi pensiilor vor lovi electoratul dur al PCRM  în punctul nevralgic  şi vor submina dramatic legitimitatea partidului în cazul în care acesta va rămîne la putere pînă la următoarele alegeri. Creditul în valoare de 500 000 de dolari promis lui Voronin de Rusia nu îl va ajuta să iasă din această situaţie – acesta este un credit tehnic, care oferă mărfuri şi bunuri din Federaţia Rusă, dar nu şi bani. Or, în aceste condiţii s-ar putea ca pensionarii să primească la sfîrşitul fiecărei luni cîteva kilograme de produse alimentare sau mărfuri de uz casnic în locul pensiei lor de mizerie, ceea ce va însemna că la eventualele alegeri anticipate partidul comunist va trebui să se mulţumească cu un procent mult mai modest decît scorul electoral înregistrat la alegerile din 29 iulie.  Desigur, a rămîne în opoziţie este o decizie grea, şi s-ar putea  ca interesele PCRM  ca şi actor politic să difere de interesele PCRM ca şi structură oligarhică, penetrată de grupări mafiote.

 

 

Marea încercare

 

Democraţia a făcut un pas important în Moldova, dar marea încercare urmează. Primul  test pe care trebuie să îl treacă nou creata Alianţă pentru Integrare Europeană este însăşi propria-i viabilitate şi credibilitatea ei ca forţă promotoare a democraţiei. Nu trebuie să uitam de compoziţia foarte eterogenă a partidelor care o formează, atît din punct de vedere doctrinar, cît şi ca tipologie a liderilor. Pentru moment, această eterogenitate a fost  estompată de existenţa unui redutabil  inamic comun – PCRM,  dar odată ajunsă la guvernare, eficienţa noii alianţe s-ar putea sa fie paralizată de divergenţele din interior.

 

Mai apoi, alianţa celor patru partide  trebuie să îşi demonstreze aderenţa prin fapte la normele şi valorile democraţiei.  Revoluţiile colorate din alte state ex-sovietice – Ucraina şi Georgia – ne arată cum convulsiile democraţiei continuă şi după înlăturarea regimurilor de tip autoritar. « Revoluţia trandafirilor » din Georgia, cînd protestele paşnice ale georgienilor nemulţumiţi de falsificarea rezultatelor votului din noiembrie 2003 au determinat transferul de putere către opoziţie, a creat un entuziasm comparabil cu cel al moldovenilor. Cu toate acestea,  democraţia nu a dus-o mai bine în Georgia, ba din contra, ca urmare a unor amendamente constituţionale adoptate în 2004, sistemul politic georgian s-a îndreptat către unul în care puterea este preponderent concentrată în mîinile preşedintelui, iar ţara a înregistrat un regres considerabil pînă şi la capitolul democraţie electoral din cauza manipulării sistemului electoral începînd cu 2006. Şi experienţa portocalie a statului vecin, Ucraina, ne arată că artefacţii schimbării de la Kiev  au fost incapabili să treacă peste propriile interese înguste pentru a asigura un curs democratic al ţării, deşi au existat progrese la unele capitole, cum ar fi libertatea mass-media, etc.

Experienţa acestor state ne împinge în direcţia unui entuziasm prudent vis a vis de rezultatele alegerilor din 29 iulie, dar totodată oferă cîteva lecţii pe care, dacă şi le vor însuşi, forţele democrate de la Chişinău vor reuşi să evite capcanele „post-revoluţionare”. Desigur, dincolo de aceste lecţii se află moştenirea grea a  guvernării comuniste, accentuată de recesiunea economică şi tarele  unei societăţi post-totalitare  nereformate. Dar niciodată pînă acum Moldova nu a avut o ocazie mai prielnică şi un suport popular mai ferm pentru demararea unor reforme care să   plaseze ţara pe o traiectorie democratică. În cei opt ani de guvernare comunistă, suportul pentru democraţie al unor segmente ale societăţii moldoveneşti –fie ele şi minoritare – s-a consolidat şi a căpătat substanţă şi convingere în faţa pericolului autoritar.  Dacă acest moment va fi ratat, s-ar putea ca pentru aceste grupuri – în general formate din tineri care pentru prima dată au avut posibilitatea să îşi explice preferinţa electorală -  să urmeze o mare „dezvrăjire a lumii”, în care visul democratic să fie compromis, pentru ani buni, de realitatea farsei politice .