Eternitatea este o zi, de Theo Angeloupolos

Filmul nareaza povestea ultimei zile din viata unui scriitor stapanit de o boala incurabila. In timpul calatoriei sale in oras, Alexandre, scriitorul care este protagonistul peliculei, intalneste un copil fugarit pe strazi de politia greaca – un mic imigrant ilegal din Albania – pe care il adaposteste  in masina sa, salvandu-l astfel de politie. De aici incolo, drumurile celor doi se vor interesecta mereu, iar micutul albanez va devini un alter-ego al scriitorului, care il va insoti  in calatoria sa initiatica dinaintea trecerii in neant.

Dupa ce il mai salveaza o data – de data aceasta din ghearele unor traficanti de copii imigranti –  Alexandre intentioneaza sa il expedieze pe micut in tara sa de origine. Refuzul copilului de a se intoarce este, insa, prorpriul refuz  al lui Alexandre de a se intoarce in propria interioritate, de a se replia catre sine inusi.  Dupa ce si-a petrecut  viata prizonier  in universul creatiei artistice, izolat si indepartat de restul lumii,  si transformand in suferinta dragostea pe care i-o poarta sotia sa, Ana,  Alexandre incearca sa gaseasca acum drumul catre propriul sine, catre eul sau uitat. Descopera insa cu durere ca nu mai vorbeste “limba” acestui taram pe care l-a parasit, aidoma poeteului grec reintors din Italia in insula sa natala atunci cand Grecia se ridica la lupta impotriva jugului Otoman si care, ajuns acasa, constata ca si-a uitat graiul matern.

Filmul ridica problematica conditiei demiurgului si a sacrificiilor pe care le presupune creatia. “Esti cu noi, dar esti in alta parte, ii reproseaza Ana, sotia sa, a carei voce il urmareste pe Alexandre pana la final. Ana reprezinta viata, lumea exterioara, iubirea, prezentul si mundanul, alaturi de care Alexandre nu poate trai si pe care trebuie sa le jertfeasca pe altarul creatiei. Intr-un anumit sens, desi intr-o maniera mult mai subtila, filmul evoca aceeasi metafora a  geniului creator pe care o descrie si legenda Mesterului Manole. Alexandre nu trebuie sa zideasca la propriu pe nimeni, in schimb toti oamenii dragi vor trai de cealalta parte a “zidului” – sotia, tatal, chiar si propria mama, deveniti cu totii jerfte ale propriei sale vocatii creatoare. De aceea, procesul final la care se auto-supune Alexandre  in ultima zi din viata sa este teribil de dureros, chinuitor,  strabatut de remuscari si bantuit obsesiv  de vocea inlacrimata si plina de reprosuri tandre a sotiei sale, si ea un alter-ego mundan al artistului.

Dar Alexandre nu poate patrunde in propria lume. Prizonier al creatiei, el a sfarsit, ca si poetul grec, prin a-si uita propria limba. Daca poetul grec cumpara cuvinte, la propriu, de la oamenii din satul sau natal, pentru a putea ajunge sa se exprime din nou in limba materna, Alexandre va trebui  sa se intoarca catre copilul din sine, sa il decopere de sub straturile de ani, reflectii si sentimente  care s-au suprapus peste el. In film, acest lucru este facilitat de prezenta micutului albanz, care devine oglinda launtrica a artistului si sinele sau regasit. Impreuna cu acesta, el va porni intr-o calatorie initiatica pe parcursul careia isi va descoperi propriile limite, ajungand la frontiera dintre viata si moarte, reprezentata in film de sinistra frontiera montana dintre Grecia si Albania. Copilul este cel care il va aduce in aproopierea imediata a mortii, atunci cand se va strecura pe furis in morga spitalului unde Alexandre isi viziteaza mama, si va descoperi acolo cadavrul insangerat al unui camarad imreuna cu care colinda strazile Salonicului. Copilul va fi cel care il va invata limba uitata, vanzandu-i cuvinte culese de pe buzele altora, cuvinte care vor deveni simbolul propriei conditii si cheia cu ajutorul careia Alexandre va  dezlega misterele propriului destin si a starii sale prezente. Primul cuvant pe care i-l vinde micutul albanez este “strain” – Alexandre descopera sfasietor de greu ca va fi trait ca un exilat in interiorul propriei sale vieti, ca se va fi auto-condamnat el insusi la aceasta forma de exil inerenta conditiei de demiurg. Al doilea cuvant vandut este unul in albaneza si care in traducere inseamna “prea tarziu”, expresie devenita emblematica pentru situatia  in care se afla Alxandre. Este prea tarziu pentru a putea recupera ceva din ceea ce protagonsitul a pierdut iremediabil, prea tarziu pentru iubire, pentru  regasire, pentru remuscari si pentru procese de constiinta – Ana este moarta, mama lui Alexandre trage sa moara uitata si abandonata intr-un spital, relatia cu fiica sa, Katarina, sta sub semnul unei cordialitati reci si Alexandre insusi se afla la un pas de  moarte.

De aceea, atunci cand se va imbarca pentru  ultima sa calatorie catre lumea de dincolo, catre “malul celalalt al raului”, pe Alexandre nu il va insoti decat alter-ego-ul sau, micul albanez, copilul regasit in propriile adancuri, de care se va desparti numai cu cateva clipe inainte de moarte. In autobusul in care va urca in noapte, stapanit de frica, impreuna cu copilul imigrant – si Alexandre este un strain in propria viata, nu-i asa? – va calatori aproape singur, inconjurat doar de cateva idei abstracte, de un patos istovit (reprezentate sub forma unui protestatar comunist obosit ce adoame in autobus) si de  naluca unei iubiri esuate si conflictuale (aparuta sub forma unui cuplu de indragostiti care se cearta intre ei si a unui buchet de flori aruncat pe jos).

Dupa  acest intreg itinerariu initiatic si un sfasietor proces de constiinta, moartea nu i  se mai pare ingrozitoare lui Alexandre, desi frica il stapanise pe parcursul intregii calatorii. Alexandre va pasi in moarte prin universul copilariei sale – casa in care a crescut si ale carei geamuri se deschid spre mare, vanduta recent de fiica Katarina si sotul ei. Moartea i se va revela sub forma unei reintregiri, a unei armonii care va pune capat dizjunctiei cu sine insusi in care Alexandre si-a trait intreaga viata. Pentru prima data, va  face o concesie incordarii creatoare ce ii stapnise dintotdeauna si  va intra, cu o lejeritate gratioasa,  intr-un dans cu iubita sa, Ana, care ii va dezvalui la finalul acestui dans –si al filmului – misterul intregii sale existente: “Eternitatea este o zi”.